Aerul,
din punct de vedere chimic
Aerul este relativ omogen in privinta
amestecului de gaze si a alcatuirii moleculare a gazelor ce
il compun. Ponderea cea mai mare ca volum este detinuta de
azot (N2), cu 78,09% si de oxigen (O2), cu 20,95%, la care
se adauga in ordine argonul (Ar), cu 0,93%, dioxidul de
carbon, neonul, heliul, hidrogenul, ozonul si radonul.
radonul. Aceste gaze au un rol fundamental in realizarea
efectului de sera (dioxidul de carbon) si in filtrarea
radiatiilor ultraviolete (ozonul). Azotul este un gaz stabil,
care intra mai greu in combinatii chimice, fiind considerat
neutr. Spre deosebire de acesta, oxigenul este foarte activ,
stand la baza tuturor proceselor de oxidare si de ardere. Se
adauga multe particule solide sau lichide, cu dimensiuni
submicronice, care se afla in stare de suspensie (provenind
din cenusi vulcanice, din meteoriti, arderi naturale sau
antropice, noxe, praf, polen, cristale de saruri, etc.),
reprezentand adesea elementele ce favorizeaza condensarea
vaporilor de apa.
Poluarea este strans legata mai
ales de frecventa noxelor (emanatii ce contin sulf, carbon,
azot, clor, etc).
Proportia vaporilor de apa
variaza atat pe verticala, cat si regional (au pondere mare
in regiunea ecuatoriala, tropical-umeda, deasupra bazinelor
oceanice, marine, lacustre, dar extrem de redusa in
regiunile aride si semiaride).
